MENIU

Dragoş Daviţoiu, directorul medical de la Spitalul Universitar: Gărzile au fost "cumplite"

<p>Germania donează materiale şi aparatură medicală pentru răniţii din Colectiv</p>

Directorul medical al Spitalului Universitar, Dragoş Daviţoiu, spune că, în urma tragediei din Colectiv, secţiile spitalului au ajuns "suprasolicitate", inclusiv cea de Urgenţe, iar gărzile au fost "cumplite" după ziua de vineri, fiind un "coşmar" mai ales duminică.

Daviţoiu spune că numărul mare de victime a afectat activitatea din spital, fiind medici care au lucrat un număr foarte mare de ore, însă unitatea este funcţională.

"Sunt secţii suprasolicitate. Terapia intensivă este suprasolicitată, chirurgia plastică este suprasolicitată. Urgenţa, din păcate. Am avut nişte gărzi cumplite după ziua de vineri. Ieri a fost un coşmar. Camera de gardă a fost plină permanent. Este, de asemenea, suprasolicitată, dar funcţionăm", a declarat Daviţoiu, potrivit MEDIAFAX.

Acesta a precizat că spitalul nu se poate baza foarte mult pe voluntari, deşi aceştia au venit în număr mare. "Activitatea de voluntariat trebuie să aibă o bază legală foarte clară. Nu putem implica în activităţi medicale decât persoane cu o pregătire certă, dovedită, şi cu forme legale foarte clare", a explicat medicul.

La Spitalul Universitar va sosi în cursul zilei şi echipa medicală din Israel care a operat mai întâi la Spitalul Bagdasar Arseni. "Tot ajutorul pe care îl putem primi, ne bucurăm", a spus medicul.

Una din cele 20 de victime ale tragediei din Clubul Colectiv internate la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti a fost externată, luni, iar nouă din cei 19 pacienţi spitalizaţi în continuare sunt în stare critică, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale.

Vineri seară, în clubul bucureştean Colectiv, 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanşat de la artificii aprinse în faţa scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică, prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.

În prezent, în spitalele din Capitală, mai sunt internaţi aproximativ 130 de răniţi