MENIU

Dr. Rafila, după creșterea numărului de cazuri: ”E nevoie de anumite pârghii care să poată să controleze FOCARELE”

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, consideră, în contextul discuţiilor referitoare la prelungirea stării de alertă, că trebuie să fie păstrată o pârghie administrativă pentru menținerea unor restricții.

„În opinia mea, trebuie păstrată o pârghie administrativă care să poată să facă faţă unei urgenţe de sănătate publică. Noi ne găsim într-o urgenţă de sănătate publică la nivel global, iar în România, cu siguranţă, nu putem spune că am încheiat problema legată de pandemia cu noul coronavirus. Vedeţi că numărul de cazuri a crescut uşor în ultima perioadă şi pe măsură ce creşte intensitatea activităţilor sociale, economice, ne putem aştepta ca lucrurile să evolueze în două direcţii, odată o creştere a numărului de cazuri la nivel naţional şi cel de-al doilea element este apariţia unor focare de îmbolnăvire. Cred că e nevoie de anumite pârghii care să poată să controleze aceste focare. Dincolo de caracterul administrativ, sigur că e nevoie de decizie politică, trebuie să existe o decizie politică asumată de cei care au această responsabilitate”, a declarat Alexandru Rafila, joi, la Argeș.

„Eu cred că dincolo de toată discuţia aceasta legată de starea de alertă, ceea ce aş face eu şi vă sfătuiesc să faceţi şi dumneavoastră este să respectaţi cele câteva măsuri. Deci trebuie să stăm la un metru şi jumătate unul de celălalt, trebuie în spaţii închise şi în mijloace de transport în comun să utilizăm masca şi trebuie să ne spălăm pe mâini sau să utilizăm dezinfectant pentru mâini. Dacă lucrul ăsta ne intră în obişnuinţă, alături de evitarea aglomeraţiei, cred că o să putem să trecem cu bine prin această perioadă. Nu sunt lucruri foarte complicate şi dacă le respectăm, indiferent de modul în care or să evolueze lucrurile în plan politic, în plan administrativ, putem să avem o centură de siguranţă”, a precizat Alexandru Rafila.

Mai multe articole despre:
alexandru rafila coronavirus