Două fetițe cu vârste de 2 și 3 ani au căzut în apele înghețate ale unei bălți din Mureș. Micuțele au fost resuscitate si duse la spital
Doi copi cu vârste de 2 și 3 ani au ajuns la spital în stare gravă, după ce au căzut în apele înghețate ale unei bălți din județul Mureș. Micuții au fost resuscitați de salvatori la fața locului, înainte de fi transportați cu elicopterul la spital.
Potrivit ISU Mureș, pompierii mureșeni au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină pentru extragerea a doi copii dintr-o baltă situată în proximitatea râului Târnava, scrie ziarul Unirea.
Până la sosirea echipajelor specializate, un coleg pompier, aflat în timpul liber și încadrat la Detașamentul de Pompieri Sighișoara, a reușit să extragă victimele din apă în stop cardio-respirator.
În sprijinul echipajelor de la fața locului, a fost alocat un echipaj SAJ C din Târgu Mureș, precum și elicopterul SMURD.
Cele două minore vor fi transportate la UPU SMURD Târgu Mureș, una pe cale aeriană, iar cealaltă terestru, în vederea reducerii hipotermiei.