MENIU

Dosarul ”10 august” mai întârzie o lună. Se așteaptă soluționarea unui recurs depus de Sebastian Cucoș

Protestul din 10 august

Solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei în dosarul ”10 august” nu va ajunge direct la Tribunalul Bucureşti, ci va întârzia cel puţin o lună, timp în care Instanţa Supremă trebuie să soluționeze un recurs depus de Sebastian Cucoș la o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale.

Luni, Curtea de Apel și-a declinat competența și a trimis dosarul spre judecare Tribunalului București. Tot luni, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă cererea colonelului Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală). Decizia CAB nu este definitivă, astfel că acesta a făcut recurs. ÎCCJ a dat ca termen de soluționare a recursului data de 17 septembrie, potrivit Agerpres.

După un val uriaș de critici și după ce a analizat închiderea dosarului, șefa DIICOT, Giorgiana Hosu, a solicitat reluarea cercetărilor în dosar, inclusiv pentru că sunt semne de întrebare legate de administrarea probelor.

”Suspecții nu au mai fost citați la DIICOT în vederea ascultării lor. Nicio persoană vătămată și niciun martor (cu excepția martorilor Dan Carmen Daniela, Cliseru Speranța, Bădulescu Aurelian, Mastan Alin Ionel) nu a fost citată/citat la DIICOT în vederea reaudierii sau audierii. (...) Administrarea probatoriului s-a realizat în față procurorilor militari, iar acesta nu a fost readministrat în față procurorilor DIICOT și nu a fost coroborat cu alte probe(...)”, se arată în solicitarea depusă de Hosu.

Mai mult, ar fi fost avută în vedere intervenția de după ora 23:00, deși plângerile arătau că încă de la 19:00 jandarmii au utlizat gazele lacrimogene împotriva protestatarilor.

Dacă decizia DIICOT va fi confirmată de un judecător, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din M.A.I. Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.


 

Mai multe articole despre:
dosarul 10 august sebastian cucos diicot iccj