MENIU

Dosar penal pentru neglijență în serviciu în cazul străinilor morți și încurcați la INML

Dosar în cazul străinilor morți și încurcați la INML

Continuă ancheta în cazul străinilor morți și încurcați la Institutul de Medicină Legală. Procurorii din Sectorul 4 au deschis un dosar penal pentru a afla cum a fost posibil ca un francez să fie incinerat și luat în SUA de o altă familie. Mai multe persoane urmează să fie audiate, relatează Realitatea PLUS.

Episodul s-a petrecut pe 7 ianuarie, însă eroarea a fost descoperită abia pe 20 ianuarie, când s-a depus o plângere penală. 

În momentul în care familia cetățeanului american a venit în România pentru recunoașterea și ridicarea cadavrului, s-a făcut o eroare și a primit cadavrul cetățeanului francez. Mai mult, trupul a fost incinerat și transportat în Statele Unite, într-o urnă. 

Reprezentanții INML au transmis scuze ambelor familii, iar autoritățile au deschis o anchetă.  

Mai multe articole despre: