MENIU

Doliu la SPA din toată țară după ce un ambulanțier sucevean a fost răpus de coronavirus

doliu ambulantier suceava

Doliu în  Serviciul Public de Ambulanță (SPA) din țară și moment de reculegere, astăzi, începând cu ora 12:00, în memoria ambulanțierul sucevean, care a fost răpus de coronavirus la vârsta de 52 de ani, informează realitateadesuceava.net.

Ambulanțierul din Suceava este practic primul cadru medical din România răpus de  coronavirus. Vă reamintim că acesta a primit tratament acasă, însă decesul a avut loc ieri, la două săptămâni de la confirmarea cu COVID-19. 

Inițial, ambulanțierul a refuzat să meargă la spital pe motiv că nu se simtea foarte rău. Primele simptome le-a avut pe 24 martie, iar la scurt timp testele au ieșit pozitive atât pentru el, cât și pentru alți colegi de la Ambulanța Suceava. Se pare că bărbatul a luat virusul de la un pacient care nu declarase că s-a întors dintr-o țară de risc.

Managerul SPA Suceava spune că atunci când au început să apară primii pacienți cu suspiciune de coronavirus, angajații nu purtau combinezoane, deoarece încă nu le aveau.

În prezent, numărul cadrelor medicale de la SPA Suceava bolnave de coronavirus a ajuns la 46.

La nivel național, 700 de angajați din sănătate sunt infectați.