Doliu în aviația militară română. Un pilot extraordinar a murit la doar 30 de ani, încercând să salveze un câine
Aviația militară românească este zguduită de o dispariție cutremurătoare și absolut neașteptată. Căpitanul Octavian Palferenț, un pilot de excepție al Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, a murit la doar 30 de ani, în incinta Bazei Aeriene 86, unde se afla în misiune. Potrivit primelor informații preliminare, militarul a intervenit pentru a salva un câine căzut într-un bazin de apă din interiorul unității.
Gestul său, izvorât dintr-un suflet imens, avea să-i fie fatal. Un coleg aflat în apropiere l-a scos din apă și a început imediat manevrele de resuscitare, continuate apoi de personalul bazei și de echipajul medical sosit la fața locului. Din păcate, viața tânărului pilot nu a mai putut fi salvată.
Căpitanul Octavian Palferenț era căsătorit și nu avea copii.
Ministerul Apărării Naționale a postat un mesaj de condoleanțe. "Drum lin spre cer, camarade! Dumnezeu să te odihnească în pace”, este mesajul transmis de colegii săi, care îl descriu drept un pilot excepțional și un om cu un suflet uriaș — un suflet care, în cele din urmă, l-a împins în ghearele morții.