MENIU

Doliu după... referendum. Ce a făcut o înaltă faţa bisericească. E şocant

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Vincenţiu Grifoni, nu le-a permis enoriaşilor din satul Păltiniş, judeţul Ialomiţa, să intre în altar, când s-a sfinţit biserica, spunându-le că e „perioadă de doliu şi suferinţă”, oamenii aflând, ulterior, că doliul se referă la invalidarea referendumului.    

La finalul slujbei de sfinţie a bisericii din satul ialomiţean Păltiniş, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Vincenţiu Grifoni, le-a spus oamenilor veniţi pentru a itnra în altar, că acest lucru nu se va întâmpla, deoarece e o perioadă de „doliu şi de suferinţă”.

„Să vindecăm această rană. Această rană dureroasă a aşezământului, care e Sfânta Biserică, având în vedere această perioadă de doliu şi de suferinţă, de durere, astăzi nu se va intra în Sfântul Altar, ci îl vom lăuda pe Dumnezeu din faţa Catapetesmei. Fiind o perioadă de doliu, nu se intră în Sfântul Altar”, a spus episcopul în faţa enoriaşilor.

Aceştia au aflat, ulterior, că perioada de doliu se referă la faptul că referendumul a fost invalidat.

„Asta era problema, că nu a fost lumea la vot, la referendum. Credeam că a murit vreun părinte al lor şi de-aia trebuie să ţinem doliu la biserică. Să le fie ruşine”, a spus un localnic nemulţumit.

Biserica din satul Păltiniş, judeţul Ialomiţa, a fost restaurată din banii enoriaşilor, iar slujba de sfinţire, când şi femeile au voie să intre în Altar, a avut loc miercuri.

Reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor nu au putut fi contactaţi, sâmbătă, pentru un punct de vedere referitor la acest caz.

 

Sursa

Mai multe articole despre:
referendum biserică sfinţire doliu