MENIU

Doi tineri la spital, după ce unul dintre ei, băut şi fără permis, a provocat un accident

Doi tineri la spital, după ce unul dintre ei, băut şi fără permis, a provocat un accident

Doi tineri de 18 şi 35 de ani, din comuna vasluiană Dimitrie Cantemir, au ajuns în stare gravă la spital, duminică, după ce unul dintre ei, băut şi fără permis de conducere, a provocat un accident din cauza vitezei, cei doi răsturnându-se cu maşina pe un drum judeţean din localitatea Hoceni.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul judeţean care tranzitează localitatea Hoceni, după ce tânărul de 35 de ani a intrat cu maşina pe care o conducea într-un cap de pod, din cauza impactului violent şi a vitezei maşina cu cei doi tineri răsturnându-se pe şosea.

"În urma accidentului, autoturismul a fost avariat în totalitate, iar cei doi ocupanţi ai acestuia au ajuns la Spitalul Municipal Huşi. Medicii huşeni i-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut, hematom epicranian frontal, contuzie umăr drept şi etilism acut, în cazul şoferului, şi traumatism cranio-cerebral acut, plagă scalpantă parietal stânga şi contuzie coloana cervicală, în cazul pasagerului în vârstă de 18 ani. Conducătorul maşinii a fost testat cu aparatul alcoolscop, rezultatul fiind de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Poliţiştii vasluieni au întocmit doar penal pe numele tânărului de 35 de ani pentru conducere fără permis, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism de către o persoană care are o alcoolemie în sânge peste limita legală.

Mai multe articole despre:
accident vaslui vaslui accident