Incident grav într-o școală din județul Suceava. Un elev a fost agresat de un coleg mai mare. A fost emis ordin de protecţie provizoriu
Incident grav într-o școală din județul Suceava. Un elev în vârstă de 14 ani a fost agresat de un coleg cu doi ani mai mare. Polițiștii au fost alertați de directorul unității de învățământ și au identificat imediat agresorul pe numele căruia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu.
”În cursul acestei zile, în jurul orei 17:00, directorul unei unităţi de învăţământ din oraşul Vicovu de Sus, a sesizat direct Poliţia Oraşului Vicovu de Sus cu privire la faptul că în timpul zilei, în unitatea şcolară a avut loc o agresiune. Din verificările preliminare desfăşurate de către poliţişti, s-a constatat că în cursul acestei zile, în jurul orei 11:00, într-o pauză şcolară, un elev din clasa a VIII-a în vârstă de 14 ani 10 luni, a fost agresat de un alt elev din clasa a X-a, în vârstă de 16 ani”, a transmis, marţi seară, IPJ Suceava.
Potrivit reprezentanților instituției, un echipaj de poliţie s-a deplasat la domiciliul victimei, identificând băiatul şi familia acestuia. Poliţiştii l-au convins pe băiat şi pe părinţii acestuia să accepte examinarea medico-legală în vederea obţinerii certificatului medico-legal. Ei nu au depus plângere în urma agresiunii.
”S-a aplicat formularul de evaluare a riscului, fiind emis ordin provizoriu de protecţie sub incidenta Legii nr. 26/2024. Totodată, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, cauza fiind prezentată procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, urmând a fi dispuse măsuri procesuale faţă de agresor”, a precizat IPJ Suceava.
De asemenea, prin structura de siguranţă şcolară ”s-au dispus măsuri de verificare la nivelul unităţii de învăţământ conform competenţelor şi de derulare a unor activităţi suplimentare pe linia prevenirii violenţei în mediul şcolar şi a fenomenului de bullying”.
Poliţiştii au informat Inspectoratul Judeţean Şcolar Suceava, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava şi DGASPC Suceava cu privire la acest incident.