MENIU

Dmitri Medvedev amenință Europa și SUA cu atacuri cu rachete hipersonice: "Nu există cale de întoarcere, Rusia și-a ales propriul drum"

Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a avertizat, joi, că orice armament din arsenalul Moscovei, inclusiv armele nucleare strategice, ar putea fi folosite pentru a apăra „teritoriile din Ucraina care vor fi alipite Rusiei".

Medvedev, care deține în prezent funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a postat pe Telegram un nou mesaj prin care amenință Occidentul, avertizând că Moscova va apăra teritoriile din Ucraina care vor fi incluse în Rusia în urma așa-ziselor referendumuri inclusiv prin folosirea armelor nucleare strategice, relatează The Guardian, potrivit HotNews.ro.

„Vor avea loc referendumuri, iar republicile din Donbas și alte teritorii vor fi incluse în Rusia. Protecția tuturor teritoriilor care se alătură Rusiei va fi întărită semnificativ de către Forțele armate ruse.

Rusia a anunțat că nu numai capacitățile de mobilizare, ci și orice alt armament rusesc, inclusiv arme nucleare strategice și arme bazate pe noi principii, ar putea fi folosite pentru o astfel de protecție.

Prin urmare, diverși idioți pensionari cu trese de generali nu ne vor speria dacă vorbesc despre o lovitură a NATO în Crimeea.

Cu siguranță, rachetele hipersonice își vor putea atinge țintele din Europa și Statele Unite mult mai rapid.
Occidentul, în general, toți cetățenii țărilor NATO trebuie să înțeleagă că Rusia și-a ales propriul drum. Nu există cale de întoarcere”, a afirmat fostul lider rus. 

Mesajul lui Medvedev vine de la o zi de la discursul către națiune susținut de Vladimir Putin prin care a anunțat o mobilizare militară parțială și a amenințat Occidentul că nu va ezita să răspundă la „șantajul nuclear” pe care îl practică liderii principalelor state NATO.