MENIU

Dispozitive medicale de la cadavre. O mare parte din intervenții NU erau necesare - diagnostice fictive, stări agravate artificial, prin medicație

Au apărut primele rețineri în cazul medicilor acuzați că au luat dispozitive medicale de pe cadavre și le-au montat pacienților după ce le-au perceput sume între 2.000 și 3.000 de euro. Doctorul Nicolae Dan Tesloianu de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași a fost reținut noaptea trecută de procuorii Parchetului General și va fi propus pentru arestare preventivă. Au fost identificați 238 de pacienți cărora viața le-ar fi putut fi pusă în pericol după ce medicii le dădeau medicamente pentru a le încetini bătăile inimii pentru a-i convinge că au nevoie de aceste aparate. Mai mult, o mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate sau recomandate de medic, nu erau necesare.

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană fizică având calitatea de medic la un spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 Cod penal cu aplic. art. 35 Cp,( 238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, prev. de art. 48 Cod penal rap la art. 24 alin. 1 lit. b din Legea 50/1991 și luare de mită prev. de art.289 din Codul penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C. penal.

Dispozitive medicale, luate de la cadavre și montate pacienților. Doctorul Dan Tesloianu, reținut: 238 de acte de abuz în serviciu

Față de inculpat s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore și s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, care a fost înaintată spre soluționare Tribunalului București.

În situația de fapt reținută de procurori, se menționează că suspectul și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu, cu intenție, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la  reutilizarea lor, deși acest lucru este interzis de legislația primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicția reutilizării acestora.

Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că suspectul a operaționalizat o rețea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienți decedați, fără respectarea prevederilor legale și fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparținătorilor.

Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de proveniență) și, în consecință, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătății, certificate de garanție și documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare.

O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică.

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a PÎCCJ au dispus
efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cinci persoane fizice (inclusiv suspectul menționat la punctul I), având calitatea de medici la un spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal, precum și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienți ai unui spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 din Codul penal . Față de unul dintre suspecții medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligația de a nu mai exercita profedia de medic.        

În situația de fapt reținută de procurori se consemnează că cei cinci suspecți medici, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unor pacienți, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activitățile prestate.  În ceea ce îi privește pe cei patru suspecți pacienți, s-a reținut că aceștia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.