MENIU

Disidentul Navalnîi, declarație sfidătoare la adresa lui Putin: Împăratul e gol, coroana îi alunecă de pe cap

Aleksei Navalnîi, audiat prin videoconferință

Opozantul rus Aleksei Navalnîi l-a ridiculizat, din spatele gratiilor, pe preşedintele Vladimir Putin, comparându-l cu ''împăratul'' fără haine din poveste, în timpul unei noi audieri în faţa intanţei desfăşurată joi.

''Împăratul gol vrea să domnească până la capăt; el se agaţă de putere'', a afirmat Navalnîi la audierea prin videoconferinţă în faţa instanţei, în prima sa apariţie publică după ce a renunţat la greva foamei, potrivit agenţiilor DPA şi AFP, citate de Agerpres.

Dacă Putin continuă să conducă, mai spune opozantul, un deceniu pierdut se va adăuga unui alt deceniu deja pierdut. ''Vreau să spun, draga mea instanţă, că împăratul vostru este gol. Şi nu este doar un băieţel care spune cu voce tare acest lucru, acela că împăratul este gol'', a adăugat el, făcând referire la celebrul basm al lui Hans Christian Andersen, ''Hainele cele noi ale împăratului''.

''Coroana îi alunecă peste urechi. La televiziuni sunt tone de minciuni. Şi mai este, desigur, o imensă înavuţire personală'', a continuat Navalnîi despre Putin, pe care-l acuză că 20 de ani de leadership incompetent au condus la acest rezultat.

ras în cap și extrem de slăbit, în urma îndelungatei perioade de grevă a foamei, Aleksei Navalnîi a descris și tratamentul la care este supus. ”Am fost dus la baie, ieri (miercuri) (...). Era o oglindă acolo. M-am privit. Nu sunt decât un schelet oribil.(...) N-am mai cântărit atât de puţin dintr-a patra”, a mai adăugat disidentul, transmitându-i soţiei sale, Iulia Navalnaia, că acum are dreptul la câteva linguri de terci de ovăz în fiecare zi.

 

 
Mai multe articole despre: