MENIU

Discursul lui Viktor Orban în America, FORMIDABIL și ÎNFRICOȘĂTOR, crede un fost ministru român

Discursul premierului ungar Viktor Orban la Conferința de vară a Conservatorilor Americani a fost formidabil, în dublul său sens: excelent și înfricoșător, a comentat fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, prestația intens mediatizată a liderului de la Budapesta. Ne place sau nu, Orban este cel mai mare performer politic din Europa zilelor noastre, a mai apreciat acesta.  

Istoricul Theodor Paleologu a precizat că dezaprobă atât acțiunile, cât și ideile expuse în discursurile lui Orban, dar crede că modul în care le susține îl face "cel mai abil cameleon și cel mai mare performer politic din Europa zilelor noastre".
 
"A simțit dincontro bate vîntul și a anticipat chiar anumite evoluții ale societăților occidentale. (...) Discursul său de la Conservative Political Action Conference, care are loc chiar acum în Texas, (....) (este un) discurs formidabil. Folosesc cuvîntul "formidabil" în dublul său sens: excelent și înfricoșător.
 
De ce excelent? Pentru că dovedește curaj, conține idei clare, suscită emoții puternice, indică o direcție și mobilizează publicul. Este extrem de combativ și, totodată, plin de umor. Nu mă mir că a fost ovaționat.
 
De ce înfricoșător? Pentru că amestecă adevăruri, semiadevăruri și neadevăruri cu maximă abilitate. Pentru că anumite adevăruri au ajuns să fie apanajul cvasiexclusiv al unor demagogi. Pentru că retorica lui radicală nu lasă loc de dialog și compromis. Pentru că este un simptom cît se poate de clar al bolii de care suferim: polarizarea extremă", a scris Theodor Paleologu, într-o postare pe Facebook.
 
Viktor Orban lovește din nou: "Avem nevoie de mai puțini travestiți și mai mulți Chuck Norris".
 
Viktor Orban reia atacul din SUA: "Dacă familiile tradiționale dispare, nimic nu poate salva Occidentul"