Dimineaţă la catedră, după-amiază la tarabă. Lecţia de viaţă a unei profesoare de biologie
Este profesoară de biologie, dar lucrează cu pasiune şi pământul. Este vorba de Ligia Mureșan, femeia pe care dimineaţa o găseşte la catedră, iar după-amiaza în piaţă unde îşi vinde legumele cultivate chiar de ea.
Ligia Mureșan, o profesoară de biologie din Beclean, Bistriţa, își împarte timpul între catedră și legume. Femeia cultivă cu pasiune legume şi verdeţuri. E o tradiţie de familie, spune ea. Aşa că după ore, o găsim în Piaţa Decebal, la tarabă, unde îşi vinde legumele, scrie bistriteanul.ro.
De mai bine de 15 ani, Ligia Mureșan se împarte între catedră și grădină. Aceasta predă biologie la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, iar timpul liber și-l petrece printre legume și verdețuri.
„Totul e din producție proprie, de la Florești. La noi e o tradiție cultivarea legumelor. Așa cultivă toți oamenii, indiferent de profesia pe care o au. Majoritatea sunt oameni care muncesc și trăiesc din agricultură. Așa e tradiția satului”, spune Ligia Mureșan.
„Pentru mine e un echilibru. La catedră am o muncă psihică, iar aici e muncă fizică și îmi echilibrez puțin și organismul. Așa mă mențin și fizic. Atâta timp cât ești sănătos, e păcat să stai. Trebuie să fii activ, pentru că mișcarea înseamnă viață,” precizează cu convingere dascălul.
Femeia recunoaşte că munceşte de dimineaţa până seara, cot la cot cu ţăranii.