MENIU

Dezvăluiri incendiare: Prigojin, folosit de Putin în operațiuni de spionaj

Prigojin, folosit de Putin în operațiuni de spionaj. Foto: Profimedia

La nici o lună de la moartea lui Evgheni Prigojin, apar noi imagini din spatele culiselor de la Moscova. Înainte să devină liderul grupării de mercenari Wagner, așa-numitul „bucătar al lui Putin” era folosit în operațiuni de spionaj, care s-au întins pe ani de zile. 

La apogeul invaziei rusești din Ucraina, din 2014, mai mulți oficiali ruși s-au adunat la sediul Ministerului Apărării, unde l-au întâlnit pentru prima dată pe Prijogin - un bărbat de vârstă mijlocie, pe care mulți îl cunoșteau drept responsabilul de catering în armată. 

Prigojin a ajutat inclusiv la servirea meselor de stat – precum cea ținută în 2006 cu președintele George W. Bush – câștigându-și porecla de „bucătarul lui Putin”. Fostul președinte american a declarat că a aflat recent că a fost servit chiar de fostul șef al mercenarilor. „Tot ce știu e că am supraviețuit” a declarat fostul lider de la Casa Albă.

Clarvăzătoarea care a prezis moartea lui Prigojin are vești proaste și pentru Putin

Putin, însă, știa că vrea mai mult de la Prigojin și nu doar să-i pună mâncarea în farfurie. Urmau ca planurile Kremlinului să fie puse în practică, în teatre de operațiuni sau în acțiuni de spionaj cu ajutorul celui cunoscut astăzi drept liderul Wagner.

În 2014, Prigojin a fondat grupul paramilitar, care, ulterior, și-a luat numele de Wagner. În luna iunie a acestui an, în timpul perchezițiilor la sediul Wagner din Sankt Petersburg, mai multe documente arată că grupul militar a avut legătură cu un atac informativ împotriva Lituaniei în 2020.

Înainte de accidentul aviatic în care se presupune că Prigojin a murit, acesta a recunoscut că se află în spatele Agenției de Cercetare a Internetului. Potrivit FBI, agenția practica dezinformări pe scară largă. Una dintre cele mai ample a fost cea care a urmărit influențarea rezultatelor din alegerile prezidențiale din anul 2016 în Statele Unite. 

„Generalul Armaghedon” revine în grațiile lui Putin după revolta Wagner a lui Prigojin - Cum l-a răsplătit Kremlinul