MENIU

Dezvăluiri incendiare la Jocuri de Putere, despre dosarul lui Ponta: S-ar putea să ajungem și la MRU

Jurnaliștii de investigații prezenți în platoul emisiunii Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, au făcut dezvăluiri incredibile în legătură cu noul dosar al lui Victor Ponta, în care, potrivit acestora, ar putea apărea și numele actualului șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, și care ar putea fi legat de ștergerea datoriei istorice a Rompetrol, de 600 de milioane de dolari, printr-o hotărâre de guvern semnată de Victor Ponta.

"Tony Blair, un personaj toxic. El vine dintr-o democrație consolidată. El, din comunicatul DNA, îmi pare că asista la acest mezamplast de minciună al lui Ponta și Ghiță. El știa de ce vine în România. De ce cei 220.000 de euro sunt importanți? Pentru că, potrivit surselor mele, ar veni din offshore-uri și fonduri europene. Dar asta este, deocamdată, doar o speculație. O astfel de chestie este plătită, nu vine dintr-o afiliere politică sau pentru dragostea lui Tony Blair față de Victor Ponta. În același timp în care Blair s-a luat de gât cu Victor Ponta s-a întâlnit și cu Mihai Răzvan Ungureanu", a spus Stelian Negrea.

Oreste Teodorescu l-a completat pe Negrea și a susținut că acest dosar ar putea să ducă la Mihai Răzvan Ungureanu, Rompetrol și datoria istorică ștearsă de 600 de milioane de euro. Acesta a subliniat legătura dintre vizitele lui Tony Blair în România, care încep din 2012, perioada în care deținea funcția de consilier al guvernului din Kazahstan, Victor Ponta și datoria Rompetrol. 

"În 2012, când a venit Tony Blair în România, prim-ministru era Mihai Răzvan Ungureanu. Victor Ponta era doar președinte PSD. Nu întâmplător acest dosar a fost deschis și cred că de numele lui Mihai Răzvan Ungureanu vom mai auzi zilele acestea, în legătură cu acest dosar. Tony Blair era consilierului Guvernului kazah în 2012 și a venit în România să poarte negocieri pentru ștergerea datoriilor cu Mihai Răzvan Ungureanu. Imediat ce a devenit Victor Ponta premier, ceea ce s-a discutat la cabinetul lui Mihai Răzvan Ungureanu, referitor la ștergerea datoriilor, s-a întâmplat în timpul guvernării lui Victor Ponta. Eu cred că acest dosar nu-l vizează, în primul rând, pe Victor Ponta în raport cu domnul Ghiță. E destul de subțire treaba asta. Dar s-ar putea ca în străfundurile acestui dosar să ajungem și la Mihai Răzvan Ungureanu, ajungem la Rompetrol, la cele 600 de milioane de euro", a punctat Oreste Teodorescu.

"Banii, dacă se ajunge la acea datorie ștearsă, sunt ai poporului.Pe vremea respectivă sunt convins că Mihai Răzvan Ungureanu era cel destinat să rezolve problema kazahă. Numai că el a avut un traseu meteoric, el a trebuit să iasă repede din scenă și a preluat domnul Ponta. Știu că Traian Băsescu s-a opus pe vremea lui Mihai Răzvan Ungureanu, știa, avea informații că urmează să se șteargă această datorie. Mihai Răzvan Ungureau era catalogat ca fiind al lui Băsescu și Băsescu l-a blocat cât a putut. După aceea a venit Ponta. Există la Parchet, potrivit surselor mele, informații temeinice că întâlnirile lui Ponta în zona turcă duceau către un schimb de bani", a intervenit jurnalistul de investigații Bogdan Comaroni. 

De asemenea, potrivit lui Alexandru Căutiș, în acest dosar ar putea apărea și numele lui Dan Șova, susținând că ideea înființării unui fond de investiții păgubos pentru statul român i-a aparținut mamei vitrege a acestuia.

"Vreau să amintesc câteva numere pe care nu le-am auzit spuse în niciun comunicat DNA, deși s-ar fi legat frumos de Victor Ponta și Rompetrol. Este vorba de Dan Șova. Ideea aceasta de a face un fond de investiții fantasmagoric a plecat de la mama vitregă a lui Dan Șova. Mama vitregă a lui Dan Șova a propus această idee prin care să se păcălească staul român. Cum se face că această idee a fost adoptată când a venit Ponta la guvernare. Alex Iacobescu, un foarte bun prieten de-al lui Ghiță, a fost în vizită în Astana cu Victor Ponta", a spus Alex Căutiș.