MENIU

Dezvăluire bombă a Mioarei Roman despre divorţul de Petre Roman

Dezvăluire bombă a Mioarei Roman despre divorţul de Petre Roman

Mioara Roman a dezvăluit după aproape un deceniu, adevăratul motiv al divorţului de fostul prim-ministru al României, Petre Român. Dezvăluirea a fost făcută în cartea "Preţul libertăţii. Însemnări despre revoluţia mea", care urmează să apară pe piaţă.

Fosta soţie a lui Petre Roman scrie că motivul separării nu ţine de relaţia pe care acesta o avea cu Silvia Chifiriuc şi că ea e cea care a introdus acţiunea de divorţ. Mai mult, Mioara Roman dezvăluie că politicianul a rugat-o de mai multe ori să se răzgândească, însă decizia ei a fost de neclintit.

"Totodată, vă amintiţi, am spus la început că am simţit libertatea atunci, după 22 decembrie 1989, în momentul în care am văzut concertul celor trei tenori, dar că am intrat apoi sub o constrângere insuportabilă. Sunt vorbe mari, dar sunt îndreptăţită să le spun: povara soţului meu în istorie mi-a afectat grav libertatea individuală, iar divorţul nu a fost decât un moment între altele.

Numai că mă copleşeau cei 16 ani de viaţă publică trăită ca soţie a unui erou. Mi-am amintit că voiam să-mi trăiesc propria viaţă.

I-am spus lui Petre şi i-am scris: "Ne despărţim (în franceză: separation de corp et de bien) şi restul, problema publică, e al tău". Descoperim că, pentru mine, nu-i nici o problemă. Eu nu trăiesc din publicitate, ba chiar publicitatea mă deranjează şi el ştia lucrul asta. Nu este decent să dau detalii despre încercările lui de a mă face să mă răzgândesc. Ajunsesem la o anumită saturaţie şi nu era vorba câtuşi de puţin că era în joc altă femeie. Se adunaseră în familia noastră presiuni atât de mari şi de multe, publice şi mai ales personale, inclusiv slujbele şi banii care ne lipseau! Clivajul acesta atât de apăsător între ce crede lumea despre noi şi cine şi ce suntem era cel mai greu de dus! Obosisem, ajunsesem la un capăt", a scris Mioara Român în cartea sa, potrivit wowbiz.ro.

Mai multe articole despre:
divorţ Petre Roman Mioara Roman