MENIU

Descoperire uluitoare pe o pârtie de schi din Apuseni, după topirea zăpezii

Descoperire uluitoare pe o pârtie de schi din Apuseni, după topirea zăpezii

Jandarmii postului montan Padiş au găsit, la sfârşitul săptămânii trecute, pe pârtia de la Vârtop, din Munţii Apuseni, după topirea zăpezii, un portofel cu acte şi bani ce fusese pierdut în februarie de un turist, a informat, luni, printr-un comunicat, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor.

„Cum zăpada a început să se topească pe pârtie, colegii noştri au observat portofelul într-un petec de pământ, în timpul patrulării obişnuite în satul de vacanţă. Cu toate că avea o anumită sumă de bani, important e că persoana şi-a recăpătat acte de identitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor, Ioan Bizău.

Portofelul a fost găsit pe la mijlocul pârtiei Piatra Grăitoare, notează adevarul.ro. Acesta conţinea o sumă de bani în lei şi valută, un act de identitate, un certificat de naştere, precum şi un card de sănătate şi un card bancar. Jandarmii au reuşit să ia legătura telefonic cu proprietarul portmoneului, primind confirmarea că acesta a pierdut bunul respectiv în luna februarie.

„Este vorba despre un tânăr de 30 de ani din judeţul Arad, care se afla pe data de 26 februarie, ca turist, în satul de vacanţă Vârtop. Acesta susţine că, aflându-se în telescaun, şi-a pierdut portofelul, care odată ajuns în zăpadă nu a mai putut fi găsit”, a afirmat purtătorul de cuvânt al jandarmilor din Bihor. Conform acestuia, jandarmii au luat legătura cu Poliţia Oraşului Ştei, urmând ca portofelul găsit să fie predat poliţiei, care va lua măsuri ca acesta să ajungă la proprietar.

Mai multe articole despre:
pârtie portofel pierdut