MENIU

Descoperire uluitoare făcută de arheologi. Ce au găsit e absolut fascinant

Arheologi din Peru au descoperit în nordul ţării un sanctuar datând de peste o mie de ani, conţinând 18 schelete umane, dintre care şase de femei, şi mai multe schelete de lame, informează AFP.

Incinta ceremonială, în forma literei "D", a fost descoperită în sanctuarul de la Santa Rosa, construit între anii 800 şi 900 e.n., în provincia Chiclayo din regiunea Lambayeque (nord-est), potrivit şefului echipei de cercetători, Edgar Bracamonte, citat de agenţia de presă Andina.
            
"Această descoperire este legată de arhitectura ceremonială şi politică a culturii Huari, sau Wari (între 600 şi 1200 e.n.), originară din regiunea andină Ayacucho, care se întindea de la coastă până la pădurea din Cusco", a explicat arheologul.
                
Sanctuarul a fost construit din chirpici, iar în interiorul şi exteriorul acestuia au fost descoperite rămăşiţele umane a 18 persoane - 6 femei şi 12 bărbaţi - care par să fi fost sacrificate, potrivit lui Bracamonte.
                
"Modul în care au fost îngropaţi (..) corespunde perioadei finale a civilizaţiei Huari din nord", a dat asigurări cercetătorul.

Potrivit acestuia, una dintre aceste persoane, al cărei schelet a fost descoperit decapitat, cu mâinile legate, aparţinea unei comunităţi dintr-o alta cultură.
               
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, obiecte de metal, caschete de lemn, vârfuri de obsidian şi minerale din regiunea de nord.
             
Excavaţiile au început în luna septembrie şi se vor termina la sfârşitul lunii decembrie.

 

Sursa

Mai multe articole despre:
Peru descoperire arheologie