Descoperire șocantă în județul Cluj! Un tânăr de 24 de ani a fost găsit mort pe marginea unui drum
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost găsit, luni dimineață, fără suflare pe margiena unui drum din localitatea Panticeu, județul Cluj. Oamenii legii au deschis o anchetă și încearcă să afle cum a murit bărbatul.
”În dimineaţa zilei de 14 iulie a.c., în jurul orei 05:20, Poliţia Municipiului Dej a fost sesizată despre faptul că la ieşirea din localitatea Panticeu, ar fi fost găsită o persoană decedată. În urma verificărilor, persoana a fost identificată ca fiind un tânăr de 24 de ani, din municipiul Turda”, a transmis, luni, IPJ Cluj.
Potrivit reprezentanților instituției, echipajele medicale deplasate la faţa locului au iniţiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul victimei.
”Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care a survenit decesul”, au mai spus polițiștii.