MENIU

Descoperire șocantă în Dolj. O adolescentă de 17 ani a fost găsită spânzurată de o grindă

Descoperire șocantă în Dolj. FOTO: Facebook

O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost găsită, marți, spânzurată de o grindă într-o anexă a unei locuinţe din judeţul Dolj. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care fata şi-a pierdut viaţa.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis, marţi, că poliţiştii Secţiei nr.13 Rurală Segarcea au fost sesizaţi de un bărbat, din comuna Valea Stanciului, cu privire la faptul că o persoană s-a spânzurat de o grindă de lemn dintr-o anexă a locuinţei.

”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, fiind identificată o minoră de 17 ani, din comuna Valea Stanciului. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de ambulanţă care a constatat decesul.

Trupul minorei a fost depus la morgă în vederea efectuării unei expertize medico-legale şi stabilirii cauzei decesului”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.

În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care adolescenta şi-a pierdut viaţa.

Mai multe articole despre:
adolescenta Dolj grinda