MENIU

Descoperire fascinantă în Amazon: Creatura care generează un șoc electric de 860 de volți

Două noi specii de țipar electric au fost descoperite în bazinul Amazonului, iar cercetătorii au aflat că una dintre ele, Electrophorus voltai, poate genera un șoc electric de 860 de volți.

Cercetarea ADN a țiparilor electrici pescuiți din fluviul Amazon a descoperit două noi specii, inclusiv una capabilă să genereze un șoc electric cu o putere record, scrie The Guardian.

Descoperirea este o nouă dovadă a diversității din bazinul Amazonului. ”În ciuda impactului activității oamnenilor asupra pădurii amazoniene în ultimii 50 de ani, tot reușim să descoperim pești uriași, precum aceste două noi specii de țipari electrici”, a declarat C David de Santana, un zoolog al Smithsonian National Museum of Natural History.

Timp de secole, cercetătorii au crezut că o singură specie de țipar trăiește în Amazonia, regiunea care cuprinde regiuni din Brazilia, Suriname și Guyana.

Actuala cercetare, realizată pe mostre ADN de la peste 100 de pești, a identificat însă două noi specii. Electrophorus voltai și Electrophorus varii se alătură astfel speciei cunoscute, Electrophorus electricus.

O altă descoperire spectaculoasă: Electrophorus voltai este capabil să dezvolte un șoc electric de 860 de volți. Până de curând se considera că țiparii electrici puteau genera un maximum de 650 de volți.

Se presupune că Electrophorus voltai are nevoie de un șoc atât de puternic deoarece trăiește în ape adânci, unde conductivitatea este redusă.

Țiparul electric este înzestrat cu 3 organe electrice: organul principal, organul lui Hunter și organul lui Sachs.

Peștii își folosesc capacitatea de a genera descărcări electrice în mai multe scopuri, inclusiv pentru anihilarea prăzii, pentru auto-apărare și pentru navigare.

Țipraul electric a inspirat construcția ptimei baterii electrice, opera fizicianului italian Alessandro Volta.