MENIU

Deputatul Mitralieră, prima reacţie după ce Olguţa Vasilescu a rămas fără minister

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a reacţionat prompt după ce Klaus Iohannis a anunțat că îi respinge pe Olguța Vasilescu  la Ministerul Transporturilor și pe Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării.

"Nu ştiu motivul pentru care domnul Iohannis a respins două candidaturi. Conducerea partidului va face o altă propunere", a spus Cătălin Rădulescu.

Întrebat dacă el ar fi fost o alegere potrivită pentru conducerea ministerului Transporturilor, Rădulescu a precizat: "În primul rând, eu conduc de 10 ani o companie de transporturi, deci cunosc foarte bine aceste aspecte, dar nu o să mă propun eu. Asta o va face conducerea partidului. Cred că Olguța, chiar dacă nu are experienţă în domeniul transporturilor, şi-ar fi făcut treaba. Nu înteleg de ce a respins-o domnul Iohannis. Dar aşa cum o ştiu pe Olguța, şi-ar fi făcut treaba"

Despre greva pusă în aşteptare a celor de la Metrorex, deputatul PSD a mai spus: "Eu nu cred că au dreptate cei de la Metrorex. Nu sunt de acord ca persoane care au salarii mari, să ceară salarii şi mai mari".