MENIU

Demisie în BLOC - Guvernul olandez, implicat într-un scandal privind tăierea ilegală a alocațiilor

Mark Rutte

Echipa Premierului olandez, Mark Rutte, şi-a anunțat vineri demisia în urma unui scandal privind acoperirea unor greșeli ale funcționarilor, care au afectat zeci de mii de părinți. Mulți dintre aceștia s-au împrumutat pentru a returna statului retroactiv alocaţiile primite timp de mai mulţi ani. 

Scandalul a izbucnit luna trecută când, în urma unei anchete parlamentare, s-a constatat că funcţionari olandezi au sistat acordarea alocaţiilor unor familii acuzate în mod greşit de fraude pentru perioada 2013-2019. Peste 25.000 de părinți au fost afectaţi, unii trebuind să ramburseze zeci de mii de euro. Aproximativ 11.000 dintre aceștia erau imigranți, lucru care a dus la amplificarea scandalului. 

Mai mulți membri ai guvernului sunt acuzați că au închis ochii la neregulile respective. 
Printre aceștia se află trei actuali miniştri şi doi foşti miniştri, printre care şi cel care a ocupat portofoliul Afacerilor sociale între 2012 şi 2017, Lodewijk Asscher. Acesta și-a anunțat demisia de la conducerea Partidului laburist, aflat în opoziţie.

Avocatul celor păgubiţi, Vasco Groeneveld, a depus marţi o plângere împotriva lor. 

Demisia guvernului Rutte vine la două luni înaintea alegerilor legislative. Executivul a transmis că este un gest de asumare a responsabilității politice. 

Până pe 17 martie, guvernul va rămâne însă interimar. 

Mark Rutte şi-a anunţat intenţia de a conduce şi viitorul guvern, iar sondajele recente dau partidul său liberal-conservator VVD câştigător al viitoarelor alegeri, notează Agerpres.