MENIU

Declarația care RĂSTOARNĂ tot! "Toată iarna a fost avarie, au avut probleme cu căldura", spune reprezentantul firmei de mentenanță"

Problemele cu căldura de la Balș

Un reprezentant al firmei care asigură mentenanța instalației electrice de la Matei Balș confirmă problema căldurii din spitalul în care a izbucnit un incendiu puternic în această dimineață, care a dus la decesul a 4 persoane. Incendiul s-a produs la nici două luni după tragedia de la Piatra Neamț, în care și-au pierdut viața 10 pacienți cu COVID-19. Este prima poziție care contrazice, practic, versiunile oficiale, oferite atât de primarul Capitalei, Nicușor Dan, cât și de prefectul Traian Berbeceanu, potrivit cărora în spitalul nu ar fi existat probleme cu căldura. Directorul Termoenergetica susține, și el, poziția celor doi oficiali.

Reprezentantul firmei de mentenanță susține că unitatea medicală ar fi avut probleme cu căldura în toată această perioadă de iarnă și că ar fi recomandat spitalului să nu se utilizeze improvizații.

”Ideea e ca a fost frig. Din cauza temperaturii s-au încălzit cu așa ceva. Toata iarna a fost avarie. Toata iarna au avut probleme cu căldura. În principiu, instalația era ok. Noi am recomandat sa nu se folosească improvizații, cum ar fi prelungitoare și așa mai departe. Aceea nu este o unitate nouă, e mai veche. Era o instalație nici nouă, nici veche. Era funcțională”, a declarat reprezentantul firmei de mentenanță pentru Buletin de București.

Potrivit acestuia, instalația electrică era permanent verificată de firma de mentenanță, însă nu au fost descoperite proble în cadrul verificărilor făcute la salonul unde s-a produs incendiul.

"Noi tot timpul facem verificări. Anterior evenimentului nu s-a depistat nimic acolo. Au fost probleme la alte pavilioane, gen n-a funcționat un circuit, o priză sărită din perete. Acolo, în ultima perioada nu am avut incidente de niciun fel. Așteptam sa vedem ce spun cei care anchetează. Noi suntem la dispoziția lor", a mai spus acesta.

Serviciile lunare de mentenanță a instalației electrice exterioare și interioare de la Institutul de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș” au fost contractate pe 5 februarie 2020 pentru suma de 25.898 de euro.

Tot în această dimineață, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat, la Realitatea Plus, că pavilionul afectat de incendiul devastator de la ”Matei Balș” a fost recent renovat și avea instalații conform standardelor cerute. 

”La acest moment se fac cercetări la fața locului de specialiști din cadrul Serviciului Omoruri. 
Este o situație nefericită care ne afectează pe toți, inclusiv pe autorități. Echipa medicală de la ”Matei Balș” a fost din prima zi în lupta anti-Covid în linia I. Nu pot să confirm sau să infirm informațiile legate de aerotermă, echipa de cercetare va confirma activitățile specifice. După cum a comunicat primarul Nicușor Dan, este o problemă cu apa caldă și căldura în București. Cred că și la ”Matei Balș”, însă nu știu dacă pavilionul respectiv era afectat de lipsa de căldură", a afirmat Berbeceanu.

Citește și Director Termoenergetica: Nu erau probleme cu încălzirea la "MATEI BALȘ", erau 23-24 de grade