MENIU

De ce este bine să ţii o oglindă sub pat

De ce este bine să ţii o oglindă sub pat

În tumultul de neoprit al vieţii în lumea contemporană, mulţi dintre noi au descoperit refugiul în filosofiile orientale, care promovează ordinea, disciplina, liniştea şi pacea interioară. Dacă adori meditaţia şi yoga şi eşti îndrăgostită de efectele pozitive ale acupuncturii, de ce nu ţi-ai pleca urechea tainic şi în faţa înţelepţilor Feng Shui?

Descoperă mai jos câteva principii de efect care îţi pot aduce în dar nu numai o casă mai atrăgătoare, cu un design armonios, dar şi o viaţă împlinită! Ne concentrăm pe cea mai importantă piesă de mobilier, patul!

Cum te pot ajuta oglinzile să scapi de monştrii de sub pat

Feng shui (trad. din chineză vânt şi apă) este un sistem de reguli care pleacă de la principiul că energia mediului în care trăim (qi) este influenţată de cele cinci elemente, şi că numai prin deplină concordanţă cu acestea poţi trăi o viaţă armonioasă.

Poate că nu ne permitem să angajăm un maestru chinez cu privire blândă şi păr alb de înţelept care să ne mute mobila în casă, dar putem ţine cont de câteva principii uşor de aplicat, cu un impact extraordinar, pe care îl vom resimţi imediat.

Citeşte continuarea pe divahair.ro.

Mai multe articole despre:
feng shui oglindă