MENIU

DATE ESENŢIALE din „Dosarul Bercea Mondial”. DECLARAŢIILE lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână

<p>MIRCEA BĂSESCU</p>

„Evenimentul zilei” a reușit să obțină informații despre cele spuse de Mircea Băsescu și Marian Căpățână în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București. Este foarte important de știut, deoarece Mircea Băsescu a refuzat să dea declarație în fața procurorilor DNA, motivând că avocații pe care i-a angajat nu știau ce acte sunt în dosar și la ce acuzații trebuie să răspundă.

Mircea Băsescu a declarat în fața judecătorului că, deși membrii familiei lui Bercea i-au solicitat ajutorul, el le-a spus să aibă încredere în Justiție dacă ei cred că Sandu Anghel e nevinovat, și că nu are „nicio posibilitate să-i ajute”.

Legat de intervenția la fratele său, Mircea Băsescu a recunoscut că i s-a cerut acest lucru: „Au fost situații în care persoane din familia lui Bercea au insistat să-i ajut în această problemă menționând chiar numele fratelui meu, Președintele României. Eu, de fiecare dată, le-am atras atenția că este o problemă strict juridică, în care eu n-aș avea cum să-i ajut”. Din cauza acestor insistențe, a spus Mircea Băsescu, în anul 2011, i-a trimis un mail procurorului general, Laura Codruța Kovesi, prezentându-i situația. Același lucruri le-a povestit și șefului IPJ Constanța.

În fața judecătorului, Mircea Băsescu a explicat cum a intrat în toată povestea și cum primit banii de la fiul lui Bercea. El a spus că, inițial, a știut de la Marian Căpățână că acesta se împrumutase de 600.000-700.000 de euro de la familia lui Bercea. Apoi, i s-a spus și de către rudele lui Bercea că i-au dat bani „lui Marian întrucât îmi este cunoștință și astfel au avut încredere, dar că el nu le mai restituie banii”. Mircea Băsescu a spus că, ulterior, fiul și soția lui Bercea, cu care se trezea în zorii zilei în fața porții, au afirmat că i-au dat bani ca el să-l scoată pe Bercea din pușcărie. A negat această acuzație, precum și faptul că el ar fi garantat pentru Căpățână că va înapoia banii, însă a declarat că i-a pus în vedere „să facă rost de bani ca să evite eventualele probleme”.

Iată cum a explicat Mircea Băsescu episodul din înregistrările filmate în care el recunoaște că a primit o pungă cu bani! Întâmplarea s-a petrecut în biroul lui de la sediul firmei din Agigea. 

„Întrucât, în ziua următoare, urma ca în biroul meu să vină respectivele persoane (n.r. - rudele lui Bercea), i-am spus și lui Marian să vină și el pentru a rezolva amiabil această problemă, promițându-i că am să îl susțin, întrucât nu avea întreaga sumă datorată. Această întâlnire a avut loc în biroul meu, timp în care i-am cerut lui Căpățână Marian să aștepte, în biroul alăturat, de protocol, iar eu am discutat cu rudele lui Bercea spunându-le că Marin Căpățână este în măsură să le dea o parte din bani, urmând ca ulterior, când își va recupera banii investiți, să achite datoria. Căpățână Marian venise cu o pungă, în care se afla o sumă de bani, pe care eu i-am cerut să o dea personal acelor persoane, ceea ce s-a și întâmplat. Mă gândesc că acesta este contextul în care s-au făcut acele înregistrări despre care eu am aflat din presă și în care menționează suma de 250.000 de euro. Din câte îmi amintesc, la acea întâlnire au venit, ca de obicei, soția lui Bercea, fiul acestuia, Florin și mama finei mele. După acest moment, respectivele persoane au continuat să vină regulat la mine, având obiceiul să îmi facă astfel de vizite premergător termenelor fixate în dosarul lui Bercea Mondial”.

Izaura, fiica lui Bercea, a spus că banii i-au fost dați lui Marian Căpățână după arestarea tatălui ei, care s-a petrecut în 20 februarie 2011. Procurorul Eugen Iacobescu declara, la data de 24 martie 2011, că Bercea i-ar fi dat mită lui Mircea Băsescu. În fața instanței Tribunalui București, Marian Căpățână a declarat: „În vara anului 2011, eu am împrumutat de la Anghel Florin (n.r. fiul lui Bercea), în două tranșe, sumele de 250.000 euro și respectiv 350.000 euro. Acest împrumut nu a avut nicio legătură cu domnul Băsescu Mircea, care nu trebuia să primească nimic din suma împrumutată. Banii îmi erau necesari ca să cumpăr utilaje și licențe de la Aversa S.A. pentru a continua pe baza unei colaborări cu domnul Băsescu Mircea, producția”.

Căpățână a susținut că i-a spus de acest împrumut lui Mircea Băsescu, căci în februarie-martie finanțase activitatea de la Aversa, iar în luna mai 2011 a participat la licitația pentru achiziționarea utilajelor. A plătit atunci rata de participare și garanția „în sumă de 616.000 lei și 3 milioane de lei, sumă achitată prin ordin de plată”. La scurt timp, licitația a fost anulată, iar Căpățână a acționat în judecată ca să-și recupereze sumele depuse și să restituie împrumutul familiei lui Bercea. Între ei nu există niciun act care să demonstreze împrumutul, a spus inculpatul, însă mai procedaseră așa și se bazau pe buna-credință a fiecăruia.

Mai multe, în Evenimentul Zilei.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Mircea Băsescu Bercea Mondial