MENIU

Motivul şocant pentru care Darius Vâlcov nu se prezintă la procesul unde e acuzat de luare de mită

Solicitare neașteptată a lui Darius Vâlcov, în dosarul de corupție de la Tribunalul Dolj

Procesul în care Darius Vâlcov este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, a început, marţi, în Gorj, cu o amânare. Fostul ministru a transmis că nu se poate prezenta, fiind la locul de muncă, la Guvern.

Fostului ministru al Finanţelor şi senator de Olt, Darius Vâlcov, nu s-a prezentat, marţi, la Tribunalul Gorj, acesta cerând în scris amânarea termenului de judecată, cu precizarea că "se află în imposibilitatea de a prezenta în faţa instanţei, întrucât se află la locul de muncă, la Guvernul României".

Ceilalţi trei inculpaţi în dosar, respectiv Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica, Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii judecaţi pentru dare de mită, dar şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Olt, Eduard Cincu, acuzat de luare de mită, au cerut şi ei amânarea pentru a-şi angaja apărători. În aceste condiţii, magistratul de caz a stabilit ca următoarea înfăţişare să aibă loc pe 6 noiembrie.

Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice a decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Potrivit anchetatorilor, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie - aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată.

Mai multe articole despre:
Darius Vâlcov