MENIU

Dăbuleni. Oraşul ar putea fi prima localitate din județul Dolj cu microbuze electrice

Dăbuleni. Oraşul ar putea fi prima localitate din județul Dolj cu microbuze electrice

Dăbuleni ar putea fi primul oraș din județul Dolj cu microbuze electrice. 

Dăbuleni ar putea fi primul oraș din județul Dolj cu microbuze electrice. România, țara paradoxurilor. Urbea are, însă, nu mai puțin de 84 de străzi de pământ, iar localnicii ar fi vrut să le vadă mai întâi pe acestea asfaltate și apoi să treacă la transport verde. Vehiculele vor fi cumpărate printr-un program cu fonduri europene care prevede, ce-i drept, și asfaltări, dar numai pentru șapte străzi. 

În Dăbuleni se circulă aproape ca prin deșert. Străzile de pământ sunt pline de nisip și nu au fost asfaltate niciodată. Din clădirea modernă ce adăpostește Primăria, edilul și-a explicat obiectivele. Astfel că, deși obiectivul principal e asfaltarea, primarul a ajuns să cumpere și trei microbuze electrice. 

Localnicilor din Dăbuleni nu le pasă de mijloacele de transport nepoluante. Ei își doresc străzi cu asfalt. Oamenii nici măcar nu se simt orășeni.

Proiectul pentru asfaltarea celor șapte străzi și cumpărarea microbuzelor electrice se ridică la două milioane de euro. Autoritățile locale urmează să depună documentele luna aceasta. 

Mai multe articole despre:
microbuze oraş praf Dăbuleni microbuze electrice