MENIU

CUTREMUR VRANCEA. ENIGMA "cutremurului de suprafață" îi UIMEȘTE pe seismologi

Cutremur Vrancea

CUTREMUR VRANCEA. Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seară, la ora 21.14, în zona Vrancea, la adâncimea de 39 kilometri, seismul fiind resimţit şi la Bucureşti. Seismologii se declară uimiți de faptul că un cutremur atât de puternic s-a produs la suprafață în zona Vrancea, situația fiind rar întâlnită pentru această zonă seismologică.

CUTREMUR VRANCEA. Seismologii se declară surprinși de existența unui "cutremur de suprafață" atât de puternic în zona Vrancea, recunoscută mai ales pentru seismele de mare adâncime.

CUTREMUR VRANCEA. Cutremurul a avut loc mai spre Est față de zona seismică obișnuită din Vrancea. Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului pentru Fizica Pământului a declarat pentru REALITATEA TV că replicile ar putea dura mai multe zile, însă nu vor avea decât o magnitudine de 3-4 grade.

CUTREMUR VRANCEA. "Fiind la 40 de kilometri în adâncime, înseamnă că a fost un cutremur în zona crustrală a regiunii seismice Vrancea și mai spre zona exterioară, către Mărășești", a spus Radulian. Potrivit specialistului, în oraşele aproiate de epicentru cutremurul a fost resimţit la peste 6 grade, fiind unul de suprafaţă.

"Sunt surprins de faptul că a fost un cutremur de suprafață, fiind vorba de această magnitudine și de zona Vrancea", spune şi Mihail  Diaconescu , cercetător geofizician.

CUTREMUR VRANCEA. Gheorghe Mărmureanu, fost director INFP, a declarat că este un cutremur "în limite normale "

CUTREMUR VRANCEA. A fost un cutremur normal. Pot exista și replici, a mai spus Mărmureanu. "Nu înseamnă că va urma neapărat un cutremur mare", a mai spus specialistul.

CUTREMUR VRANCEA. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 40 de kilometri, potrivit primelor estimări comunicate de directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Constantin Ionescu, intrat în legătură telefonică la Realitatea TV.

CUTREMUR VRANCEA. Sunt posibile replici de magnitudine mică.  Cutremurul este localizat în afara regiunii Vrancea, unde se produc cutremurele puternice în România.

Mai multe articole despre:
cutremur