Cutremur în România, joi, 26 martie. Seismul, produs într-o zonă neobișnuită: ce magnitudine a avut
Un cutremur de mică intensitate s-a produs joi, 26 martie 2026, în județul Brașov, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la ora 12:26:36 și a avut o magnitudine de 2,3 pe scara Richter.
Cutremurul s-a produs în apropierea mai multor orașe, printre care Sfântu Gheorghe, Brașov, Mediaș, Târgu Mureș și Sibiu. Din cauza magnitudinii reduse, acesta nu a fost resimțit de populație și nu au fost raportate pagube.
„În ziua de 26 Martie 2026, la ora 12:26:36 (ora locală a României), s-a produs în TRANSILVANIA, BRASOV un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.3, la adâncimea de 5.1 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 39km V de Sfantu-Gheorghe, 42km NV de Brasov, 76km E de Medias, 86km SE de Targu-Mures, 90km E de Sibiu”, anunță specialiștii din cadrul INFP.