Războiul din Iran lovește și în medicină: lipsa heliului ar putea întârzia investigațiile RMN
Escaladarea conflictului dintre SUA, Israel și Iran începe să producă efecte dincolo de zona militară, afectând aproximativ o treime din rezervele globale de heliu. Gazul, esențial pentru spitale și industrii de vârf, devine tot mai greu de procurat, iar consecințele ar putea fi resimțite inclusiv în România.
Heliul este indispensabil pentru funcționarea aparatelor RMN, iar eventualele întârzieri în aprovizionare pot duce la amânarea investigațiilor medicale. În condițiile în care majoritatea echipamentelor depind de acest gaz, orice blocaj global riscă să se traducă rapid în liste de așteptare mai lungi și presiune suplimentară asupra sistemului sanitar.
Blocaj în Strâmtoarea Ormuz și producție afectată în Qatar
Problema pornește din zona Golfului, unde transportul de heliu este afectat de restricțiile din Strâmtoarea Ormuz. În paralel, Qatar, unul dintre cei mai mari producători globali, și-a redus activitatea după atacuri asupra infrastructurii energetice.
Heliul este extras ca produs secundar în procesul de producție a gazului natural lichefiat, iar scăderea producției de GNL duce automat la reducerea cantităților disponibile. Qatar a anunțat deja o diminuare a exporturilor de heliu cu aproximativ 14%.
Impact în lanț: de la RMN la cipuri
Pe lângă utilizarea medicală, heliul este crucial și în industria semiconductorilor, unde este folosit pentru răcirea componentelor și procesele de fabricație. Fără el, producția de cipuri, deja sensibilă la orice perturbare, ar putea suferi întârzieri. „Heliul este, de asemenea, chimic inert, nu reacționează cu alte substanțe, ceea ce îl face ideal pentru răcirea componentelor electronice fără a le contamina.”
Specialiștii avertizează că o întrerupere de câteva luni ar putea duce la creșteri semnificative de preț și la dificultăți pentru țările fără contracte pe termen lung.
Fără alternativă reală
Problema devine și mai serioasă pentru că heliul nu poate fi înlocuit ușor. Este singurul element care poate atinge temperaturi extrem de scăzute, necesare pentru funcționarea magneților superconductori din aparatele RMN. „Niciun alt element nu poate fi răcit la temperaturi atât de scăzute ca heliul, aproape de 0 Kelvin, cea mai joasă temperatură posibilă.”