MENIU

Cum susţine guvernul PSD-ALDE bunăstarea din ALTE ţări

Importurile avansează mult mai rapid decât exporturile

Politica economică a guvernelor PSD, care au stimulat artificial consumul, a lărgit prăpastia dintre importuri şi exporturi. Deficitul comercial a explodat în primele două luni ale acestui an, fapt care arată negru pe alb că românii consumă masiv ceea ce alţii produc şi contribuie astfel la creşterea economică din alte state europene, inclusiv Ungaria, Polonia, Cehia.

Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 31,6% în primele două luni, comparativ cu perioada similară din 2017, la peste 1,657 miliarde euro, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).

BNR a explicat în repetate rânduri că explozia deficitului comercial este vinovată de slăbirea leului în faţa principalelor valute.

Deficitul balanţei comerciale a crescut în primele două luni ale anului cu 398 milioane euro faţă de perioada similară din 2017, ajungând la 1,65 miliarde euro, după ce exporturile s-au majorat cu 11,6%, iar importurile cu 13,9%, a anunţat marţi INS.

Exporturile au totalizat 10,88 miliarde euro, iar importurile au însumat 12,53 miliarde euro.

În luna februarie, exporturile FOB au însumat 5,45 miliarde euro, în creştere cu 7,6%, iar importurile CIF 6,33 miliarde euro, în urcare cu 10,7%, rezultând un deficit de 882,5 milioane euro.

În ianuarie-februarie, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (48,7% la export şi 37,1% la import) şi alte produse manufacturate (32,0% la export şi respectiv 30,7% la import).

Exporturile de maşini şi echipamente de transport au totalizat 5,29 miliarde euro, iar cele de mărfuri manufacturate 1,8 miliarde euro.

Valoarea schimburilor intra-UE28 a fost de 8,36 miliarde euro la expedieri şi de 9,41 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,9% din total exporturi şi 75,1% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 a fost de 2,51 miliarde euro la exporturi şi de 3,11 miliarde euro la importuri, reprezentând 23,1% din total exporturi şi 24,9% din total importuri.