MENIU

Cum se aprinde de fapt Lumina Sfântă de Înviere. Dezvăluirile unui preot din Ierusalim

Candelele cu focul sacru la Ierusalim sunt aprinse de la un felinar cu ulei. ”Dumnezeu face minuni, dar nu pentru plăcerea celor din jur”, spune un preot, reprezentant al Patriarhiei Armene la Ierusalim.

Preotul Samuel Agoian, reprezentant al Patriarhiei Armene la Ierusalim, a afirmat că Lumina Sfântă este aprinsă de la un felinar cu ulei.

Preotul armean a declarat unui jurnalist israelian că nu există nimic mistic în Flacăra Sfântă. Conform SputnikNews, candele cu focul sacru sunt aprinse de la un felinar cu ulei. ''Dumnezeu face minuni, dar nu pentru plăcerea celor din jur,'' a declarat Agoian.

Unul dintre reprezentanţii Bisericii Copte ce se afla lângă prelat a cerut imediat jurnaliştilor să oprească filmarea. Însă prelatul a declarat că reprezentanţii copţi nu sunt prezenţi la ceremonia de Înviere, spre deosebire de cei armeni. ''Închideţi camerele imediat,'' a strigat unul dintre preoţii copţi.

Flacăra Sfântă reprezintă lumina miracolului Învierii lui Iisus. Acesta apare în perioada Paştelui ortodox după rugăciunile Patriarhului Ortodox al Ierusalimului, a clerului şi a miilor de pelerini.

Mai multe articole despre:
Ierusalim Paşte Lumină sfântă