MENIU

Cum să slăbești în timp ce... dormi. Metode eficiente

Cum să slăbești în timp ce... dormi. Metode eficiente

Pierdererea kilogramelor în plus este mereu o provocare, mai ales pentru femei şi mai ales pentru cele care îşi doresc să se menţină în formă maximă, indiferent de ceea ce mănâncă. Pierderea kilogramelor în plus presupune un efort de durată și constant. Totuși, putem da o mână de ajutor procesului de slăbire și… în timpul somnului.

Există, însă, o serie de trucuri care te ajută să pierzi kilogramele în plus în timp ce dormi. Sunt la îndemâna tuturor, doar că multe dintre noi nu știu că gesturi atât de banale pot face minuni. 

1. Ia o cină săracă în sodiu. În primul rând, alimentele foarte sărate consumate înainte de culcare nu se digeră cu ușurință în timpul somnului, provocând balonări la trezire.  În plus, după cum cu siguranță știi, consumul de sare determină retenția de apă care favorizează creșterea în greutate. În consecință, ca să slăbești în timp ce dormi, la cină  optează pentru mâncăruri pe bază de legume, în special supe. Acestea asigură o digestie ușoară în timpul somnului și favorizează și pierderea kilogramelor în exces.

2. Scade temperatura din dormitor. O cercetatare a urmărit cazul persoanelor care dormeau în camere unde temperatura nu depășea 17 grade C şi, respectiv, unde temperatura ajungea la 24 grade C. S-a demonstrat că cei care dormeau la temperaturi scăzute ardeau cu 7% mai multe calorii decât cei care dormeau în încăperi unde temperatura ajungea la 24 grade C.

Explicaţia este că atunci când organismul se regăseşte într-un spaţiu răcoros, este favorizată termogeneza, capacitatea organismului de a produce căldură, proces care implică arderea caloriilor şi a grăsimilor.

3. Păstrează întuneric în cameră. Hormonul care favorizează somnul, melatonina, este secretat în cantitate mai mare atunci când în camera în care dormi este complet întuneric. Cercetătorii au descoperit că acest hormon al somnului favorizează dezvoltarea grăsimii brune. Rolul acesteia este de a produce căldură în corp atunci când afară este frig. Tot ea favorizează și arderea grăsimilor, contribuind la normalizarea greutății corporale.

Așadar, nu dormi cu nicio sursă de lumină aprinsă, oricât de difuză ar fi aceasta, iar dacă în fața ferestrelor ai becuri stradale, felinare etc, folosește cu încredere draperiile. Totodată, pentru a stimula sinteza serotoninei, care se transformă în melatonină, poți consuma alimente bogate în triptofan, cum ar fi: carne de curcan, de pui, de vită, pește, orez brun, nuci, lapte, ouă, brânză de vaci, soia, fasole, mazăre, dovleac.

4. Miroase mentă. Mirosul și pofta de mâncare sunt strâns legate. Atunci când savurezi mâncarea pe care o consumi, aroma acesteia atinge centrul sațietății aflat la nivelul hipotalamusului și te ajută să-ți dai seama dacă ai mâncat suficient sau nu. Prin urmare, este relativ ușor să înșeli creierul făcându-l să “creadă” că a mâncat suficient. Cea mai eficientă plantă care inhibă apetitul este menta. Miroase mentă de 5 ori pe zi sau de fiecare dată când te încearcă senzația de foame, cu precădere seara, înainte de culcare. Doar acest gest te va ajuta să pierzi 2,5 kg  pe lună.

Sursa