MENIU

Cum să îţi educi copilul ca să devină milionar

Educaţia financiară de face de la primii paşi

Fiecare dintre noi ne dorim ce e mai bun pentru copiii noștri, inclusiv să fie mai bogați decât noi. Există câteva lucruri pe care îi putem învăța de mici.

Ne dorim ca micuții noștri să știe că banii nu cresc în copaci, că atunci când pierde la școală o pereche de pantofi, aceștia nu sunt chiar ușor de înlocuit și că, dacă ar economisi o parte din banii pe care îi au la dispoziție, aceștia se vor înmulți, scrie Money.ro.

Pentru copii este important să afle primele noțiuni despre bani cât mai devreme, poate chiar de când încep să facă primii pași, spune Joel Brown, om de afaceri și life coach australian, pe site-ul său addicted2success.com. Acesta prezintă câteva sfaturi care, aplicate cât mai devreme, vor contribui la educarea unei persoane responsabile din punct de vedere financiar care are toate șansele să devină milionară.

Fă cunoștință cu banii. Află ce-și doresc copiii să cumpere. Apoi, ajută-i să găsească modalități prin care pot câștiga bani de buzunar pe care să-i economisească pentru ceea ce-și doresc: jocuri și jucării când sunt mici, cărți, filme sau un eveniment special atunci când sunt mai mari.

Atunci când plătești pentru cumpărături la magazinul alimentar, explică-le copiilor că îi dai magazinului bani în schimbul alimentelor din coș. Unui copil mai mare îi poți arăta cum se ține un buget echilibrat al familiei, cum se plătesc facturile și cum se verifecă depozitul la bancă.

Cu copiii de liceu, discuți deja despre investiții și despre planurile tale de pensionare. Copilul ar putea să nu înțeleagă pe deplin toate detaliile, dar aceste exerciții ar putea fi chiar primele semințe financiare care vor da roade în viitor.

Cu ochii pe premiu. Omul de afaceri australian le recomandă părinților să nu ofere banii de buzunar pur și simplu, ci să le ceară copiilor să facă ceva pentru aceștia. În caz contrar, copilul tau nu va învăța să-și plătească singur și la timp facturile.

Acest sfat se aplică în mod special în cazul cheltuielilor neprevăzute, cum ar fi biletul la un concert pentru copilul adolescent. Pentru a-i da banii de bilet, părinții ar trebui să-i ceară eventual să îndeplinească unele munci casnice. Mai multe sfaturi practice aici.

Mai multe articole despre:
finanţe milionari educatie financiara copii bani