MENIU

Cum încearcă Cristian Danileț să se agațe de putere în speranța că va ajunge judecător CCR

Cum încearcă Cristian Danileț să se agațe de putere în speranța că va ajunge judecător CCR

Disperare uriașă! Cristian Danileț nu știe cum să intre mai repede în grațiile lui Nicușor Dan, totul pentru a obține unul dintre fotoliile ocupate de actualii magistrați CCR. Mai mult decât atât, fostul judecător a postat pe rețelele sociale un mesaj în care a dat de înțeles că susține planul fostului edil al Capitalei cu privire la justiția din România. 

La doar câteva ore de la încheierea celui de-al doilea tur de scrutin, Cristian Danileț a postat pe rețelele sociale o poză în care se afla alături de Nicușor Dan. Mai mult decât atât, postarea conținea inclusiv o fotografie în care Danileț sărbătorea victoria candidatului indepedent împreună cu procurorul Cristian Ardelean, șeful Secției de urmărire penală și purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Alături de cele două fotografii, Cristian Danileț a scris: "Avem Președinte incontestabil. Matematica a făcut istorie. Avem motiv de celebrare: justiția intră pe calea cea dreaptă!"

Mesajul fostului judecător a dat de înțeles că și acesta vrea să fie implicat în planul lui Nicușor Dan referitor la justiția din țară.

Mai multe articole despre:
cristian danilet ccr judecator ccr nicusor dan