Cum arăta Vama Veche în anii '80 - Imagini inedite
Vama Veche, care a devenit în ultimii ani refugiul rebelilor pentru care distracţie înseamnă mult alcool, foc de tabără pe plajă cu lemne smulse din gardurile localnicilor, era în trecut un loc sălbatic, în stăpânirea animalelor.
În anii '80, cea mai sudică staţiune de pe litoralul românesc te întâmpina cu o păşune generoasă pe care păşteau oile CAP-ului, iar măgarii localnicilor se plimbau leneşi prin ţinutul atunci verde.
În fotografiile postate de Michael Toma, din Nurnberg, pe Facebook descoperim doar un ţinut sălbatic, aflat în stăpânirea animalelor. Paul Allemann, un prieten, îi comentează: „Am mâncat ani de zile minunata brânză făcută din laptele oiţelor ăstora. Tatăl Tudoriţei dormea noaptea lângă ele acoperit cu o şubă de oaie".