MENIU

Cum ar putea fi salvat Ionuţ Gologan de la condamnarea la moarte

<p>Ionuţ Gologan</p>

Tot mai mulţi avocaţi sunt atenţi la tragica poveste a lui Ionuţ Gologan, tânărul român condamnat la moarte în Malaysia. Dinspre unii vin şi... raze de speranţă.

Dacă avocatul Artin Sarchizian (preşedintele Societăţii Române pentru Drepturile Omului) şi echipa sa, arată de la o zi la alta implicarea în acest caz, pe de altă parte, alţi avocaţi de top, precum Daniel Ionaşcu (doctor în drept şi teologie) şi Pavel Abraham, fost şef al Poliţiei Române şi al Agenţiei Naţionale Antidrog, încearcă şi ei, deocamdată cu sfaturi, să sprijine familia îngrijorată şi să ajute la găsirea celei mai bune soluţii pentru salvarea lui Ionuţ. În timp ce avocatul Ionaşcu a pledat la o emisiune Antena Stars pentru comutarea pedesei capitale şi a sfătuit familia să se adreseze Muftiatului Cultului Musulman din România, avocatul Abraham, la rândul său, într-o declaraţie acordată în exclusivitate "ziarului "ring", a încercat să dea speranţe familiei Gologan.
 
După avocatul Artin Sarchizian, şi generalul Pavel Abraham crede că e greu, dar nu imposibil ca pedeapsa lui Ionuţ Gologan să fie comutată. „După ce hotărârea a rămas definitivă, singura soluţie este un act individual care să se facă la nivelul şefilor de stat român şi malaysian. Aşa cum, păstrând proporţiile, s-a făcut în cazul extrădării din Indonezia a lui nicolae Popa (n.r. - supranumit «tatăl FNI»). Trebuie făcut totul pentru a proteja viaţa acestui cetăţean român şi european şi trebuie invocat faptul că în România şi în Uniunea Europeană nu se suprimă viaţa. Noi credem că viaţa ţi-o dă Dumnezeu şi numai Dumnezeu".

Citeşte mai mult pe ziarulring.ro
Mai multe articole despre:
condamnare condamnare la moarte Malaysia