MENIU

Cum ajuți unghiile să crească mai repede! Sfaturi utile pentru a avea o manichiură impecabilă și unghii sănătoase

Secretul unghiilor frumoase, sănătoase și puternice stă într-o strategie completă de îngrijire, care acționează atât din interior, cât și din exterior și presupune o nutriție corectă, suplimente, dar și tratamente locale care stimulează regenerarea. 

Cât de repede cresc unghiile și ce influențează ritmul?

În medie, unghia de la mână crește cu aproximativ 3 mm pe lună, în timp ce unghia de la picior doar cu 1 mm în același interval. Însă, creșterea unghiilor este influențată de mai mulți factori. De exemplu, vara, circulația sanguină este stimulată de căldură, ceea ce accelerează procesul de regenerare la nivelul matricei unghiale. În schimb, odată cu înaintarea în vârstă, ritmul de creștere tinde să încetinească.

Alimentația joacă un rol important: O dietă bogată în vitamine, minerale și proteine contribuie la unghii mai sănătoase și mai rezistente. La fel de importantă este și alegerea produselor potrivite pentru îngrijirea unghiilor, evitând formulele agresive care le pot slăbi sau deteriora. Iar dacă ai nevoie de un plus de ajutor, există numeroase remedii naturale pentru unghii fragile, ușor de aplicat chiar și acasă, conform specialiștilor.

Consumă alimente bogate în biotină, vitamina care susține creșterea unghiilor

Unghiile sunt formate din cheratină, o proteină esențială pentru rezistență și elasticitate. Cum cheratina nu poate fi consumată direct, este important să stimulezi producția ei prin nutrienți specifici – iar biotina (vitamina B8) este unul dintre cei mai eficienți. O găsești în suplimente alimentare, dar și în alimente precum ouă, lactate, cereale integrale, nuci, avocado și banane. Integrată zilnic în dietă, biotina poate accelera vizibil creșterea și fortificarea unghiilor.

Suplimentele alimentare, un boost pentru unghii puternice

Pentru unghii care cresc mai repede și devin mai rezistente, combină biotina cu suplimente special formulate pentru păr și unghii. Acestea conțin vitamine antioxidante (C și E) și minerale esențiale precum fier, zinc, magneziu și seleniu, care susțin regenerarea și fortificarea unghiei din interior. Administrate constant, pot face diferența mai ales în perioadele în care unghiile sunt fragile sau se exfoliază ușor.

Fă-ți manichiura cu delicatețe

Dacă vrei să ajuți unghiile să crească sănătos, este esențial să protejezi matricea unghială – zona aflată sub piele, responsabilă de formarea noii unghii. Tocmai de aceea, când îți faci manichiura, acordă o atenție specială cuticulelor: nu le smulge și nu le tăia complet cu forfecuța. Cel mai bine este să le remodelezi cu blândețe, folosind bețișoare din lemn de portocal pentru a le împinge ușor spre interior. Astfel, eviți traumatismele locale și susții o creștere naturală și armonioasă a unghiei, susțin specialiștii.

Pilește corect unghiile

Atunci când folosești pila, orienteaz-o întotdeauna într-o singură direcție, nu înainte și înapoi, pentru a evita exfolierea și ruperea unghiei. Mișcările agresive pot slăbi structura unghiei în mod inutil. Și, evident, evită să-ți rozi unghiile – un obicei dăunător care împiedică creșterea sănătoasă.

Oferă unghiilor o pauză de la ojă

Folosirea constantă a ojei, mai ales a celei semipermanente, poate slăbi unghia în timp. Pilirea și solvenții agresivi afectează structura naturală a plăcii unghiale și încetinesc regenerarea. De aceea, este esențial să faci pauze regulate, lăsând unghiile libere cel puțin o săptămână. Profită de acest timp pentru a aplica tratamente hrănitoare – uleiuri vegetale și creme hidratante – care ajută unghia să se refacă și să-și recapete rezistența, conform specialiștilor.

Ingredientul din bucătărie cu întrebuințări extraordinare în cosmetică. Acționează ca un scrub pentru ten

 

Mai multe articole despre:
cosmetica masti faciale frumusete