MENIU

Cum a ajuns o piscină să fie considerată o minune a tehnologiei și ingineriei

Probabil cele mai interesante piscine din lume sunt cele care par infinite, numite infinity pools. Acestea nu mai reprezintă de mult timp o revelație semnificativă, dar, în curând, se va realiza prima din lume astfel de creație la 360 de grade. 

Creația aparține celor de la Compass Pools din Regatul Unit, iar piscina cu pricina ar urma să fie construită la ultimul etaj al unui hotel din Londra, cu o înălțime de 55 de etaje.

Aproximativ 600.000 de litri de apă vor fi găzduiți în prima piscină infinită la 360 de grade. Pentru a se materializa, designerii s-au confruntat cu o serie stufoasă de probleme tehnice, dar rezultatul este unul remarcabil.

Pentru că vorbim de o piscină a infinitului, aceasta este înconjurată de un material transparent, la care se adaugă și podeaua transparentă. Pentru unii, ar putea fi terifiant faptul că te vei uita în jos și vei vedea până la primul etaj din holul hotelului.

Cum va fi construită piscina infinită

Materialul din care va fi realizată construcția va fi așa numitul "acrilic turnat" (cast acylic). Acesta este un material care propagă lumina pe aceeași lungime de undă ca apa. Acest detaliu va face piscina să fie transparentă pe toate părțile sale. Pentru ca experiența utilizării piscinei să fie una cât se poate de sigură, vor exista instrumente atent calibrate pentru monitorizarea vântului și pentru a se asigura că temperatura apei la o asemenea înălțime este una rezonabilă, potrivită.

Modul în care ajungi în piscină este unul destul de inedit. Acesta este și unul dintre motivele pentru care nu a mai fost creată o piscină infinită la 360 de grade până acum. Soluția banală ar fi constat într-o scară pe exteriorul clădirii. Pentru că dezvoltatorii nu și-au dorit însă niciun element care să obstrucționeze panorama,au optat pentru o scară în spirală, rotativă în piscină inspirată din tehnologia care se folosește la submarine. Livrarea ar fi în 2020.

Sursa

Mai multe articole despre:
tehnologie piscină inginerie