MENIU

Cu ce maşină vor chinezii să cucerească piaţa auto din SUA

BYD atacă piaţa auto din SUA

Producătorul auto chinez BYD, printre ai cărui acţionari se numără şi miliardarul american Warren Buffett, a anunţat că automobilele sale vor debuta anul viitor în showroom-urile din SUA, transmite Bloomberg.

BYD vrea să se extindă în SUA cu patru modele la finele anului viitor, a declarat pentru Bloomberg Stella Li, vicepreşedinte responsabil de operaţiunile din SUA ale companiei chineze.
Compania a mai încercat în 2010 să pătrundă pe piaţa americană, iar între timp s-a pregătit mai bine, a precizat ea.

"Atunci, aveam pasiune dar nu aveam un brand, nu aveam istorie, capital şi avantaj competitiv. BYD a devenit între timp mai atractivă şi ne-am îmbunătăţit designul şi aspectele de siguranţă. Nu mai vrem să concurăm la nivel de preţ, ci în ceea ce priveşte calitatea şi inovarea", a declarat Li.

Grupul Berkshire Hathaway, controlat de miliardarul Warren Buffett, deţine aproximativ 10% din acţiunile BYD, participaţie preluată în anul 2008.

Producătorii chinezi de automobile vor să declanşeze o nouă revoluţie pe piaţa auto americană, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu zeci de ani odată cu extinderea mărcilor japoneze şi sud-coreene.

Companii precum Geely Automobile, Great Wall Motor sau Cherry au luat de asemenea în vizor piaţa SUA, însă ambiţiile lor nu s-au materializat încă.

"Intrarea pe piaţa SUA este de importanţă simbolică pentru construcţia brandului, cu un efect mai mic în ceea ce priveşte profitului. Trebuie să se asigure că vor livra maşini de calitate solidă, pentru a evita un impact negativ", comentează pentru Bloomberg un analist din Shanghai.

BYD vinde deja în SUA autobuze electrice către operatori de flotă, însă este practic necunoscută publicului larg. Compania chineză produce autobuze electrice în California începând din luna martie a anului trecut.

Pe lângă ambiţiile de a-şi face un nume în SUA, BYD vrea să deschidă o fabrică de autobuze electrice la Sao Paulo, în timpul campionatului mondial de fotbal. Compania produce de asemenea taxiuri electrice, utilizate în Columbia şi Marea Britanie. Autobuzele BYD circulă în California, Canada şi Spania.

Geely, producătorul auto chinez care deţine şi Volvo, vrea să vândă începând din 2016 în SUA automobile sub marca proprie, dar dezvoltate împreună cu compania suedeză.

Mai multe articole despre:
China maşini China BYD