MENIU

Criza în aeroporturi continuă: Blue Air reia zborurile abia în octombrie - Mii de oameni afectați

Criza în aeroporturi continuă

Compania Blue Air continuă șantajul la adresa autorităților. Deși nu mai are conturile blocate, compania anunță că-și propune să reia zborurile pe 10 octombrie, nu pe 12 septembrie, cum anunțase initial. Mii de oameni sunt afectați în continuare de criza declanșată, în urmă cu doar câteva zile.

„Oamenii nu își vor mai recupera banii, iar responsabilul pentru această situație este fix ministrul Transporturilor Grindeanu, care are un reprezentant în consiliul de administrație al Blue Air și care cu luni de zile în urmă voia să oprească de la zbor această companie care cumulase datorii foarte mari... Trebuia să nu lase oamenii să-și mai cumpere bilete și să rămână blocați pe unde sunt acum, pe unde i-a lăsat Blue Air”, a spus Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.

„Grindeanu avea o obligație de due-diligence, să nu lase oamenii să ajungă în situația asta disperată, blocați prin aeroporturi, cu banii dați. Erau niște obligații ale Ministerului Transporturilor stipulate în respectiva ordonanță, Ministerul are și un reprezentant în Consiliul de Administrație al Blue Air, tocmai ca urmare a acestui mega-împrumut dat de statul român, pentru a se asigura că lucrurile sunt în regulă”, a explicat Drulă.

În acest moment, compania este falimentară, afirmă președintele USR, iar „cuiul din coșciugul acestei companii” a fost poprirea pe toate conturile Blue Air.

„Practic, statul a ținut această companie pe aparate. Iar aparatele au fost scoase din priză în mod bizar de către ministrul Mediului, Barna Tanczos, care apoi a răspuns negativ solicitărilor făcute de premierul Ciucă privind ridicarea popririlor”, a afirmat Cătălin Drulă.

Mai multe articole despre: