Crimă tulburătoare într-un parc din Tulcea: o femeie a fost otrăvită cu Furadan! Detalii tulburătoare din anchetă
Crimă ca-n filme în județul Tulcea! O femeie din Jurilovca a fost otrăvită cu Furadan chiar într-un loc de joacă, în timp ce se dădea în leagăn. Substanța letală fusese pusă într-o sticlă cu băutură, iar victima a fost găsită fără suflare la scurt timp după ce a băut-o. Suspecta, o altă femeie, a fost condamnată la 18 ani de închisoare. Conform datelor din anchetă, crima a avut la bază un jaf. Mai exact, suma de 375 lei (indemnizaţie de handicap), care i-a fost sustrasă victimei de către suspectă.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, care au dispus trimiterea în judecată a unei femei, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de omor calificat şi tâlhărie, relatează Ziarul Amprenta.
În urma anchetei, procurorii au constatat că în luna septembrie a anului 2021, în timp ce se afla într-un spaţiu public, inculpata i-a dat victimei să consume dintr-o sticlă de suc, în conţinutul căruia amestecase în prealabil o substanţă toxică (Carbofuran), fapt ce a provocat, la scurt timp, decesul victimei, "pentru a înlesni comiterea altei infracţiuni, respectiv sustragerea sumei de 375 lei de la victimă (indemnizaţie de handicap ridicată în aceeaşi zi), după căderea victimei în stare de inconştienţă".
Pe parcursul urmăririi penale, inculpata nu a recunoscut comiterea faptelor, ci a încercat de să se eschiveze şi să plaseze vinovăţia unor diverse persoane, inclusivi foşti concubini ai săi.
În cauză a fost efectuată o expertiză psihiatrică, care a concluzionat că inculpata suferă de o întârziere mentală uşoară sau medie şi discernământ diminuat.
Tribunalul Tulcea a decis condamnarea femeii la 18 ani de închisoare. Marți, 1 iulie 2025, inculpata a contestat decizia la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va lua o decizie definitivă.
Anchetă cu obstacole neașteptate. Comunicarea cu inculpata, aproape imposibilă
La primul termen de judecată, autoritățile au asigurat prezența unui interpret în limbaj mimico-gestual, întrucât inculpata este parțial surdo-mută. Însă, în urma mai multor încercări de dialog, interpretul a precizat că nu poate comunica eficient cu aceasta, întrucât femeia utilizează un sistem de semne extrem de rudimentar. Singura persoană care reușește să o înțeleagă este mătușa sa.
Prin intermediul acesteia, femeia a transmis că nu recunoaște faptele pentru care este judecată, motivând că avea o relație de prietenie cu victima.
Magistrații susțin că victima suferea de oligofrenie gradul II şi o deficienţă locomotorie, fiind încadrată într-o categorie de persoane cu handicap.
De menționat că inițial inculpata a recunoscut că ar fi pus într-un recipient cu apă conţinutul unuia dintre flacoanele de „(…) Killer“, după care i-a dat victimei să bea pentru a-i putea fura indemnizaţia de handicap, susţinând că victima ar fi consumat amestecul toxic în timp ce se dădea în leagăn, în parcul de joacă din spatele blocului.
Ulterior, acaesta a negat că i-ar fi dat victimei să bea vreo substanţă toxică.
De asemenea, a negat că pet-ul ce conţinea Furadan i-ar fi aparţinut sau că ar fi pus mâna pe el, susţinând că autorul faptei ar fi primul ei concubin.
De asemenea, inculpata a negat că a furat banii pe care victima îi avea asupra sa în momentul decesului.