MENIU

Cozmin Guşă: PSD și-a pierdut încrederea

PSD ș-a pierdut încrederea iar opoziția, puterea și sindicatele sunt bolnave de lașitate, spune consultantul politic, Cozmin Gușă. 

Multinaționalele trebuie trase la răspundere

Consultantul politic spune că avem niște promisiuni ”bine mirositoare” pentru noi, apropos de mesajele lui Tudose legate de multinaționale care au folosit România doar ca pe o piață de desfacere, ”au siluit-o din punct de vedere economic”, și apoi băncile, care au batjocorit-o.

”Tudose și cei din PSD știu că acest lucru s-a întâmplat cu acordul autorităților în ultimii 14 ani. Tudose știe că această siluire a României din punct de vedere geoeconomic a fost făcută pe timpul guvernării Năstase, între 2003 și 2004, când privatizările pe nimic ale celor mai importante active ale statului român, făcute pe o telecomandă nevăzută, ne-au adus în postura să nu mai putem să ne controlăm potențialul economic intern. De la pretențiile lui Blair legate de privatizarea Sidex, până la pretenția Austriei de a avea majoritatea la Petrom, avem un șir lung de pretenții ale statelor din UE care au fost rezolvate pe bani puțini” a subliniat Cozmin Gușă.

Premierul Mihai Tudose trebuie să țină cont și de faptul că, în mod evident, capitalul este fricos, atrage atenția consultantul politic.

”Te poți lua la trântă cu multinaționalele, pe modelul lui Orban, dar trebuie să știi cât de mult depinzi de activitatea acestor multinaționale și cât de mult vor să mai rămănă pe piața românească. Altfel, bazându-se pe faptul că au scuza capitalului fricos vor migra repede înspre alte țări și în acel moment această creștere bazată pe consum se va transforma în cu totul altceva. Capitalul se duce acolo unde se poate înmulți în condiții de maximă siguranță, în întuneric și căldură, așa cum a beneficiat până acum în România”, a mai spus Cozmin Gușă.

Schimbarea de paradigmă, explică acesta, este că aceste companii au perceput România ca pe o pradă și brusc, de azi, n-o mai percep așa.

”Cei din PSD, prin vocea lui Mihai Tudose, ne-au informat că există o schimbare de paradigmă. Din cauza lipsei de încredere, noi nici nu putem să credem că acele companii multinaționale vor fi taxate corespunzător, nici nu ne pot convinge că banii vor fi redistribuiți în mod judicios tot către comunitățile cu oameni harnici, care pot să se dezvolte, și nu către comunitățile cu oameni puturoși care au fost învățați să fie mituiți electoral ca să-și voteze baronul și unde acești bani s-ar duce în șpăgi”, a precizat consultantul politic.

Mai multe articole despre:
PSD Mihai Tudose