MENIU

Cozmin Gușă: ”PNL e de râs! Nici Bușoi, nici Orban nu pot prelua conducerea PNL”

Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat, în direct la emisiunea ”Jocuri de Putere”, moderată de Rareș Bogdan, situația Partidului Național Liberal, dar și cine ar putea să preia conducerea formațiunii politice. El a susținut că niciuna dintre variantele Ludovic Orban - Cristian Bușoi nu este bună pentru fruntea partidului istoric.

Cozmin Gușă a spus că PNL nu contează, și mai mult, liberalii nu au învățat nimic după ce au pierdut alegerile:

”PNL nu doar că nu contează. PNL-ul este de râs. Sigur, că este și de plâns. Pentru că atunci când ne dăm seama că e de râs constatăm că nu poate să fie un contra-balans. Iar PNL se comportă total nenatural. Nu avem o opoziție slabă și curată. Avem o opoziție slabă și murdară. Opoziția ține cont de propriile dosare. PNL nu a învățat nimic. Ei au pierdut alegerile din România și au venit cu statistici să ne convingă că au o treime din electorat cu aceeași condiție”, a precizat Cozmin Gușă în intervenția sa telefonică.

Cozmin Guşă: PSD, un partid incoerent politic. Dragnea şi-a impus gealaţii şantajabili

Acesta a mai subliniat că în momentul de față nici Ludovic Orban, nici Cristian Bușoi nu sunt alternative pentru conducerea Partidului Național Liberal, exemplificând că două variante ar putea fi Viorel Cataramă sau Crin Antonescu. Totodată, consultantul politic a făcut referiri și la Uniunea Salvați România (USR), care s-ar putea ”sparge în bucăți”.

”Ne-am trezit cu un PNL foarte mic, de nefolosit în opoziție și cu USR care s-ar putea sparge în nu știu câte bucăți. Vedem un PNL care se bate pentru președinție. Nu putem spune că Ludovic Orban e vreun lider serios. Și Cristian Bușoi e un om politicos, pe care l-ai primi așa de drag la o masă, să porți o discuție cu el. Viitorul lider al PNL trebuie să fie coerent cu Klaus Iohannis, trebuie să coaguleze PNL și PDL, trebuie să poată să absoarbă publicul USR și trebuie să fie în stare să-l timoreze pe Tăriceanu și ALDE. Hai să luăm ce poate să facă Bușoi și Orban. Bușoi e coerent cu Iohannis, Orban nu e. Cine poate să coaguleze PNL și PDL? Nici Bușoi, nici Orban. La USR trebuie să fi făcut ceva în viață, ceva spectaculos, să te placă oamenii din multinaționale. Cataramă sau Crin Antonescu ar fi cineva de luat în seamă. Orban și Bușoi nu pot să îndeplinească aceste condiții care pot pune PNL-ul în contra-balans la PSD. Noi avem nevoie de contra-balans politic pe care nu poate să-l asigure UDMR, pentru că e clientelar, nici USR, pentru că am văzut de ce e sunt în stare Nicușor Dan și Clotilde Armand. Singura variantă e un partid istoric. Predoiu s-a retras, nu este nicio soluție. Dacă nu va veni un alt lider, care să fie marcant, să fie dur”, a conchis consultantul politic.