MENIU

COVID-19: Air France va opera în continuare normal pe ruta Bucureşti-Paris

coronavirus franta airfrance

Air France va continua să efectueze zboruri pe ruta Bucureşti - Paris, dar îşi va adapta numărul de curse în funcţie de evoluţia situaţiei pe plan european, a anunţat compania aeriană, într-un comunicat de presă, transmis vinery de AGERPRES.

În schimb, pe fondul noilor restricţii emise de Departamentul de Securitate Internă (DHS) privind accesul pe teritoriul SUA, începând cu data de 14 martie 2020 Air France va ajusta programul curselor către această destinaţie. Astfel, pe data de 13 martie zborurile dinspre şi către SUA se vor desfăşura în mod normal, iar în perioada 14 - 28 martie, inclusiv, Air France intenţionează să continue să opereze zboruri către Atlanta, Chicago, Detroit, Los Angeles, New York-JFK, San Francisco şi Washington, însă aşteaptă clarificări din partea autorităţilor americane cu privire la posibilitatea menţinerii curselor către Miami, Boston şi Houston.

Compania aeriană precizează că se află în strânsă legătură cu partenerii săi KLM, Delta Air Lines şi Virgin Atlantic în vederea implementării unui plan care să le permită continuarea serviciilor de zbor către SUA pentru clienţii săi, după data de 28 martie 2020. Pe de altă parte, Air France anunţă că va continua operarea normală a frecvenţelor Bucureşti - Paris şi îşi va adapta numărul de zboruri în funcţie de evoluţia situaţiei pe plan european.

Mai multe articole despre:
coronavirus franta romania