MENIU

COŞMAR pentru o tânără de 19 ani din cauza unei sarcini extrauterine. A fost operată a patra oară

Tânăra de 19 ani, aflată în comă la Iaşi după o sarcină extrauterină, a fost din nou operată

Operată pentru a patra oară! Tânăra de 19 ani, aflată în comă indusă la Iaşi după o operaţie de îndepărtare a unei sarcini extrauterine, a suferit o altă intrevenţie chirurgicală.

Medicii au descoperit un hematom, în urma unor ecografii. Aşa că tânăra a fost din nou operată, iar acum se află la terapie intensivă, la spitalul Sfântul Spiridon. Doctorii ieşeni sunt rezervaţi şi spun că organismul ei e din ce în ce mai slăbit.

Între timp, anchetele derulate de Ministerul Sănătăţii şi Maternitatea “Elena Doamna” continuă, iar o concluzie ar putea fi prezentată în următoarele zile. Dacă va fi găsit vinovat pentru o eroare medicală, chirurgul care a operat-o pe tânără ar putea fi dat afară. Familia a depus plângere la Colegiul Medicilor în acest caz.