MENIU

Coronavirus 15 mai. Cum va fi ieșirea în oraș după relaxare. Noile reguli din baruri și terase

terasa restaurant

Cum va fi ieșirea în oraș după 15 mai? Cele mai afectate de epidemia de coronavirus în ultimele două luni sunt turismul și industria HORECA. Schimbările din restaurante, terase și baruri după începerea relaxării, într-un material Realitatea PLUS.

 

Restaurantele ar putea să se redeschidă după data de 15 mai. Însă, evident, nimic nu va mai fi ca înainte. Sunt reguli clare care vor trebui să fie respectate pentru a preveni răspândirea virusului. Localurile se vor limita la un anumit număr de clienți, iar angajații vor purta obligatoriu echipamente de protecție. Până situația va reveni la normal, patronii se pregătesc pentru primii clienți și își numără pierderile. 

În lipsa petrecerilor gălăgioase, tinerii găsesc alte variante pentru a se distra.

Nici afacerile din Centrul Vechi din București nu se simt prea bine. E posibil ca restaurantele și cafenelele să se deschidă după 15 mai. Oricum, vor fi reguli stricte. Iar localurile vor funcționa la 50% din capacitate.

„Cea mai mare problema e cea financiara. Deschizandu se doar partea de terasa, si nu clubul, nu stiu daca cele cateva mese pe care vom reusi sa le punem pe terase vor reusi sa asigure venituri care sa permita plata chiriilor, a angajatilor, a utilitatilor”, spune un proprietar al unui club din Centrul Vechi.

Toate spațiile vor fi dotate cu geluri sanitare și se va face frecvent dezinfecție. Iar angajații vor trebui să poarte măști.

„Preturile sunt foarte mari. ar trebui sa gasim o solutie si aici. O masca costa peste 5 lei și  vom avea de folosit zeci sau poate sute de masti pe zi, pentru ca trebuie schimbate din timp in timp. Manusile, la fel, sunt scumpe. Dezinfectantii sunt extrem de scumpi.  Va dura foarte mult pana cand toata lumea va iesi cu curaj din casa, sa se umple aleile centrului vechi. Și cred ca va dura foarte mult pana cand oamenii isi vor reveni financiar”, a mai spus proprietaru lclubului.

Domeniul HORECA rămâne în continuare unul din cele mai afectate de pandemie. Zeci de mii de angajați au intrat în șomaj tehnic.